Illustration Coordonatorii Convenţiei

„Coordonatorii Convenţiei” sunt acele administraţii publice care oferă îndrumare strategică şi sprijin financiar şi tehnic municipalităţilor care aderă la Convenţia primarilor, dar care nu dispun de abilităţile şi/sau resursele necesare pentru a pune în practică angajamentele.

În afară de asistenţă financiară, Coordonatorii Convenției oferă, de obicei, susuţinere Semnatarilor la elaborarea Inventarul de Referinţă al Emisiilor (CO2) şi punerea în aplicare a Planului de acţiune privind energia durabilă.

Există două tipuri de coordonatori ai Convenţiei:

  • Coordonatorii naţionali: organisme naţionale publice, precum agenţiile şi ministerele din domeniul energiei
  • Coordonatorii teritoriali: autorităţile descentralizate, precum regiunile, provinciile sau grupurile de autorităţi locale

Coordonatorii naţionali şi teritoriali sunt consideraţi de către Comisia Europeană aliaţi cheie ai Oficiului pentru Convenţia primarilor, deoarece deţin un rol decisiv în comunicarea cu autorităţile locale în teritoriul acestora şi în acordarea de sprijin tehnic, financiar, administrativ şi politic semnatarilor, astfel încât aceştia să îşi poată îndeplini angajamentele.

Lista se găseşte mai jos şi aici (format PDF).

Lista coordonatorilor Convenţiei:

Bureau Economique de la Province de Namur

Профиль

President:Jean-Claude Nihoul
Ţara: Belgium
Веб-сайт: http://www.bep.be

Контакт

Главный контакт: Nancy Mahaux
Должность: Architecte

Поддерживаемые Подписанты

Signatories Populaţie Aderare Statut
Arrondissement de Namur, BE109,11312 дек 2016Представленные Планы действий по устойчивой энергии
Обновлен: 24 Февраль 2017
Условия предоставления информации (disclaimer):
Полная ответственность за содержание данного сайта лежит на Восточном Офисе Конвенции мэров. Точка зрения, представленная здесь, может отличаться от принятой в Европейском Союзе. Европейская комиссия не несет ответственности за использование информации, содержащейся на этом сайте.
Twitter
Schimbaţi
informaţii pe mobil
Facebook
Deveniţi fan
страницы Соглашения
Newsletter
Abonaţi-vă la
buletinul informativ lunar
Rss Feeds
Primiţi noutăţile
în timp real
Cu sprijinul politic al Comisiei Europene – DG DEVCO Cu sprijinul politic al Comisiei Europene – DG DEVCO. Site web coordonat de Oficiul pentru Convenţia primarilor.
Noutăţi | Agendă | Hartă site | Ajutor Rss | Credite | Juridic