Illustration Coordonatorii Convenţiei

„Coordonatorii Convenţiei” sunt acele administraţii publice care oferă îndrumare strategică şi sprijin financiar şi tehnic municipalităţilor care aderă la Convenţia primarilor, dar care nu dispun de abilităţile şi/sau resursele necesare pentru a pune în practică angajamentele.

În afară de asistenţă financiară, Coordonatorii Convenției oferă, de obicei, susuţinere Semnatarilor la elaborarea Inventarul de Referinţă al Emisiilor (CO2) şi punerea în aplicare a Planului de acţiune privind energia durabilă.

Există două tipuri de coordonatori ai Convenţiei:

  • Coordonatorii naţionali: organisme naţionale publice, precum agenţiile şi ministerele din domeniul energiei
  • Coordonatorii teritoriali: autorităţile descentralizate, precum regiunile, provinciile sau grupurile de autorităţi locale

Coordonatorii naţionali şi teritoriali sunt consideraţi de către Comisia Europeană aliaţi cheie ai Oficiului pentru Convenţia primarilor, deoarece deţin un rol decisiv în comunicarea cu autorităţile locale în teritoriul acestora şi în acordarea de sprijin tehnic, financiar, administrativ şi politic semnatarilor, astfel încât aceştia să îşi poată îndeplini angajamentele.

Lista se găseşte mai jos şi aici (format PDF).

Lista coordonatorilor Convenţiei:



Caută un coordonator al Convenţiei...

204 Coordonatori ai Convenţiei găsiţi.

Coordonatorii Convenţiei Ţări Semnatari
Region of Crete-Regional Energy Agency-Regional Development Fund GR7
Administration of State Representative – Governor in Lanchkhuti, Ozurgeti, Chokhatauri municipalities and in the city of Ozurgeti Municipality GE4
Administration of State Representative-Governor in Mtskheta-Mtianeti Region GE3
Aggregazione dei Comuni del Calatino Sud Simeto IT11
Aggregazione dei Comuni dell'EST Veronese IT18
ALI Comunimolisani IT85
Àrea Metropolitana de Barcelona ES
Autonome Provinz Bozen Südtirol IT
Autorità di Ambito Sele IT33
Balearic Islands Government ES31
Basque Energy Agency - EVE ES20
Bratislava Self-Governing Region SK
Bureau Economique de la Province de Namur BE1
Cabildo Insular de Tenerife ES10
Central Denmark Region DK
Centre for Renewable Energy Sources and Saving (CRES) GR14
Centru Regional Development Agency RO8
Chernihiv Regional State Administration UA
Città Metropolitana di Genova IT29
Città metropolitana di Roma Capitale IT49
Twitter
Schimbaţi
informaţii pe mobil
Facebook
Deveniţi fan
страницы Соглашения
Newsletter
Abonaţi-vă la
buletinul informativ lunar
Rss Feeds
Primiţi noutăţile
în timp real
Cu sprijinul politic al Comisiei Europene – DG DEVCO Cu sprijinul politic al Comisiei Europene – DG DEVCO. Site web coordonat de Oficiul pentru Convenţia primarilor.
Noutăţi | Agendă | Hartă site | Ajutor Rss | Credite | Juridic